Cimitirile nu sunt, de regulă, locuri în care zâmbetele sau glumele nu-şi au locul, excepţie făcând, Cimitirul Vesel din Săpânţa.


Totuşi, parcă inspiraţi de mesajele haioase cu care maramureşenii îşi însoţesc pietrele funerare, o familia din Turda au ales să-şi graveze pe mormânt câteva cuvinte altfel. Astfel, pe crucea respectivă e scris următorul mesaj, care nu are cum să nu te facă să zâmbeşti: "Nu am vrut aici, Alţii ne-au adus".

De altfel, cimitirul central din Turda mai avea o inscripţie plină de haz, chiar la intrare, unde era scris: "Ca voi am fost, ca noi veţi fi". Inscripţia a fost furată însă pentru a fi vândută la fier vechi, potrivit ziarului local.

Pe de altă parte, umorul românilor a ajuns proverbial în asemenea situaţii. În 2013, cimitul din Săpânţa, de exemplu, a atras mii de turişti, fiind desemant de site-urile din afară drept cel mai impresionant din întreaga lume. Cimitirul Vesel de la Săpânţa a devenit una dintre cele mai populare destinaţii datorită pietrelor funerare colorate şi a epitafurilor gravate ce descriu scene pline de umor sau poveşti tragice din viaţa celor decedaţi", aşa a fost percepută necropola maramureşeană.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

mada1

 
Top