După cum era de așteptat liderul absolut al clasamentului este celebra prezentatoare a știrilor de la ora 7 de la Pro TV. Andreea Esca obține lunar o sumă impresionantă de la trustul PRO.
Nu sunt însă de neglijat nici sumele obținute de Ștefan Bănică sau Mircea Badea.
O prezență poate surprinzătoare este o vedetă a postului de televiziune Kanal D.
Vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiți întregul clasament cu sumele exacte.


Salariul Andreei Esca a reprezentat mereu o mare enigmă. Așa cum se așteptau cei mai mulți, este vorba despre probabil cel mai mare salariu pe care îl plătește o televiziune din România. In anul 2013, unul dintre cele mai citite articole a fost cel despre salariile vedetelor TV. LOCUL 8 IN TOP CELE MAI POPULARE ARTICOLE DIN 2013.

LOCUL 10

Deşi are o emisiune săptămânală, „D-paparazzi“, Adelina Pestriţu încasează, de la Kanal D, nu mai puţin de 4.000 de euro pe lună. Cu toate că nu este o sumă foarte mică, ţinând cont că salariul mediu în România este de aproximativ 300 de euro, Adelina ocupă locul 10 în topul salariilor vedetelor tv.


LOCUL 9

Aşa cum era de aşteptat, scandalul din ultimele zile cauzat de batjocorirea Ioanei Tufaru a făcut ca mai mulţi cârcotaşi să facă public salariul Simonei Gherghe. Potrivit ziarului „Libertatea“, vedeta ar încasa lunar 5.200 de euro.


LOCUL 8

Trustul Intact îi plăteşte lui Mihai Morar nu mai puţin de 6.000 de euro pe lună. Prezentatorul este remunerat cu această sumă datorită prestaţiei de la emisiunea „Răi da' buni“ şi de la Radio Zu.


LOCUL 7

Locul 7 în acest clasament este ocupat de Mădălin Ionescu. Potrivit evz.ro, vedeta de la Kanal D are un salariu lunar de 8.000 de euro.

 

LOCUL 6

Cei doi matinali de la Antena 1 primesc fiecare, lunar, câte 10.000 de euro. Cum nu puteam să-i despărţim, deoarece realizează aceeaşi emisiune şi se ştiu de la vârsta de doi ani, i-am plasat pe Răzvan şi Dani pe locul al şaselea.


LOCUL 5

Cunoscutul realizator de la Antena 3 ar primi, potrivit „Reporter virtual“, 10.000 de euro pentru emisiunea „În gura presei“ şi 2.000 de euro pentru emisiunea de la Radio Zu. Cu toate acestea, Mircea Badea a afirmat că salariul său lunar depăşeşte 12.000 de euro.


LOCUL 4

Locul al patrulea în top este ocupat de simpaticul Pavel Bartoş, care prezintă emisiunile „Românii au talent“ şi „Vocea României“.  Bartoş se pare că ar încasa lunar peste 15.000 de euro.

LOCUL 3

Salariul lui Dan Negru se ridică în prezent la 135.000 de euro pe sezon, ceea ce înseamnă că poate câştiga până la 270.000 de euro pe an, respectiv 22.500 de euro pe lună. Cu această sumă, vedeta de la Antena 1 se află pe locul al treilea în topul salariilor din televiziuni.

LOCUL 2

Se pare că poziţia a doua în top este ocupată de Ştefan Bănică, vedetă care face parte tot din trustul Media Pro.  Bănică jr. a primit, pentru că a prezentat emisiunea „Dansez pentru tine“, 25.000 de euro pe lună.


LOCUL 1

Despre salariul Andreei Esca se vorbeşte de ani de zile. Chiar vedeta TV a spus că s-a născut o legendă despre câţi bani îi intră lunar în cont. Cu toate că nu s-a confirmat niciodată, mai multe persoane din cadrul Pro TV au afirmat că Andreea Esca primeşte un salariu de 40.000 de euro pe lună.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

mada1

 
Top