Copiii pornesc dis-de-dimineaţă spre şcoală şi mai ajung acasă târziu, la amiază. Iarna drumul este şi mai anevoios, uneori zăpada ajungându-le până la genunchi. În astfel de momente, mulţi dintre ei se gândesc să renunţe la cursuri. Unii au făcut-o, alţii însă îşi doresc să înveţe în continuare.
"Până la urmă, părinții ne înțeleg dacă alegem să renunțăm la școală", spune Mirela Onofrei, în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a XI-a.
Fata își aduce aminte de o iarnă grea, din urmă cu câțiva ani, când ea și alţi patru copii care învățau dimineața au fost nevoiţi să îşi croiască drum prin zăpada care le ajungea până la genunchi şi acoperea uniform drumul.
"A fost iarna aceea în care a nins atât de tare încât nici căruțele nu mai mergeau spre noi, ca să facă urme prin care să pășim. Am făcut noi până la urmă cărare, unul în spatele altuia", povestește fata.
De la Vadu Vejii la Ţibana, copiii trebuie să meargă pe marginea şoselei, să străbată un sat, Runca, să parcurgă o cărare îngustă prin câmp, pentru a mai scurta drumul, apoi prin pădure.
Programul Mirelei începe dimineața, înainte de ora 6.00. Se trezeşte, mănâncă, iar la 6.30 își ia ghiozdanul pregătit cu o seară înainte și pleacă pentru a putea ajunge la şcoală până la 8.00, când încep orele.
Fata mai povestește că în unele dimineți de iarnă a ajuns atât de înghețată, după ce a străbătut cei nouă kilometri de acasă până la școală, încât la prânz, când trebuia să se întoarcă, picioarele încă îi erau amorțite.
"Atunci când plouă ne luăm cizme, dar uneori nici alea nu ne ajută fiindcă este noroi până la genunchi, trece de cizme, ne murdărim și ne udăm toți", mai spune fata.
"Până la urmă, părinții ne înțeleg dacă alegem să renunțăm la școală", spune Mirela Onofrei, în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a XI-a.
Fata își aduce aminte de o iarnă grea, din urmă cu câțiva ani, când ea și alţi patru copii care învățau dimineața au fost nevoiţi să îşi croiască drum prin zăpada care le ajungea până la genunchi şi acoperea uniform drumul.
"A fost iarna aceea în care a nins atât de tare încât nici căruțele nu mai mergeau spre noi, ca să facă urme prin care să pășim. Am făcut noi până la urmă cărare, unul în spatele altuia", povestește fata.
De la Vadu Vejii la Ţibana, copiii trebuie să meargă pe marginea şoselei, să străbată un sat, Runca, să parcurgă o cărare îngustă prin câmp, pentru a mai scurta drumul, apoi prin pădure.
Programul Mirelei începe dimineața, înainte de ora 6.00. Se trezeşte, mănâncă, iar la 6.30 își ia ghiozdanul pregătit cu o seară înainte și pleacă pentru a putea ajunge la şcoală până la 8.00, când încep orele.
Fata mai povestește că în unele dimineți de iarnă a ajuns atât de înghețată, după ce a străbătut cei nouă kilometri de acasă până la școală, încât la prânz, când trebuia să se întoarcă, picioarele încă îi erau amorțite.
"Atunci când plouă ne luăm cizme, dar uneori nici alea nu ne ajută fiindcă este noroi până la genunchi, trece de cizme, ne murdărim și ne udăm toți", mai spune fata.
SURSA:http://www.wowbiz.ro/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu